Hristea Nichita Stănescu
(Ploieşti, 1933 - Bucarest, 1983)
Poeta y ensayista
(Ploieşti, 1933 - Bucarest, 1983)
Poeta y ensayista
SCURT
CIRCUIT
Pe iepure
niciodată un l-am
văzut mâncând din iepure;
văzut mâncând din iepure;
mâncând iarbă da, mâncând iarbă da...
Pe iarbă niciodată un am văzut-o mâncând,
iarba creşte din pământ
din pământul trupurilor moarte de iepuri.
CORTOCIRCUITO
Al conejo no lo he visto jamás comiendo conejos,
Pe iarbă niciodată un am văzut-o mâncând,
iarba creşte din pământ
din pământul trupurilor moarte de iepuri.
CORTOCIRCUITO
Al conejo no lo he visto jamás comiendo conejos,
pero sí comiendo hierba, sí comiendo hierba...
A la hierba no la he visto jamás comiendo,
la hierba crece de la tierra
de la tierra con cuerpos de conejos muertos.
A la hierba no la he visto jamás comiendo,
la hierba crece de la tierra
de la tierra con cuerpos de conejos muertos.
Nichita Stănescu en su encantadora niñez
ÎNDURERAREA
Ochii mei nu mai plângeau cu lacrimi
ÎNDURERAREA
Ochii mei nu mai plângeau cu lacrimi
ci cu ochi,
orbitele mele nășteau întruna ochi,
ca să mă liniștesc, de-aș putea să mă liniștesc.
Ah, am strigat,
voi, mâinile mele,
nu mai plângeți cu mâini!
Ah! am strigat,
trupul meu, nu mai plânge cu trupuri!
Ah, am strigat,
viața mea, tu nu mai plânge cu viață!
M-am acoperit
dar sub lințoliu
se rostogoleau de-a valma
ochi, mâini, trupuri, viață.
Nichita Stănescu creía, siguiendo a Immanuel Kant, que la forma es el caso sublime del pensamiento y que la forma perfecta atrae al contenido
orbitele mele nășteau întruna ochi,
ca să mă liniștesc, de-aș putea să mă liniștesc.
Ah, am strigat,
voi, mâinile mele,
nu mai plângeți cu mâini!
Ah! am strigat,
trupul meu, nu mai plânge cu trupuri!
Ah, am strigat,
viața mea, tu nu mai plânge cu viață!
M-am acoperit
dar sub lințoliu
se rostogoleau de-a valma
ochi, mâini, trupuri, viață.
Nichita Stănescu creía, siguiendo a Immanuel Kant, que la forma es el caso sublime del pensamiento y que la forma perfecta atrae al contenido
LA CONGOJA
Al llorar, mis ojos ya no vertían lágrimas,
sino ojos;
mis órbitas daban a luz ojos continuamente,
para que me tranquilizara,
si es que podía tranquilizarme…
“¡Ah!”, grité,
“¡vosotras, manos mías,
dejad de llorar manos!”
“¡Ah!”, grité,
“¡cuerpo mío, deja de llorar cuerpos!”
“¡Ah!”, grité,
“¡vida mía, deja de llorar vida!”
Me cubrí,
pero debajo de la manta
rodaba un tumulto
de ojos, manos, cuerpos, vida.
mis órbitas daban a luz ojos continuamente,
para que me tranquilizara,
si es que podía tranquilizarme…
“¡Ah!”, grité,
“¡vosotras, manos mías,
dejad de llorar manos!”
“¡Ah!”, grité,
“¡cuerpo mío, deja de llorar cuerpos!”
“¡Ah!”, grité,
“¡vida mía, deja de llorar vida!”
Me cubrí,
pero debajo de la manta
rodaba un tumulto
de ojos, manos, cuerpos, vida.
El escritor cuando era un joven apuesto
MIT
O vopsisem pe mama mea,
MIT
O vopsisem pe mama mea,
o făcusem frumoasă
Îl lungisem pe tatăl meu,
l-am făcut arătos.
După aceea
lângă altul l-am pus pe unul.
Îmbrăţişaţi-vă, le-am zis,
îmbrăţişaţi-vă cu plăcere
le-am zis,
îmbrăţişaţi-vă cu dragoste şi deznădejde
le-am spus,
fără nici o grijă îmbrăţişaţi-vă.
Vă promit pe tot ce am mai sfânt,
că de data asta
un o să mă mai nasc.
Vă promit
din tot ce am eu mai sfânt pe lume
că un o să mă mai nasc.
Îl lungisem pe tatăl meu,
l-am făcut arătos.
După aceea
lângă altul l-am pus pe unul.
Îmbrăţişaţi-vă, le-am zis,
îmbrăţişaţi-vă cu plăcere
le-am zis,
îmbrăţişaţi-vă cu dragoste şi deznădejde
le-am spus,
fără nici o grijă îmbrăţişaţi-vă.
Vă promit pe tot ce am mai sfânt,
că de data asta
un o să mă mai nasc.
Vă promit
din tot ce am eu mai sfânt pe lume
că un o să mă mai nasc.
El poeta con su madre rusa Tatiana Cereaciukin
MITO
Pinté a mi madre,
la hice bonita.
Alargué a mi padre,
lo hice gallardo.
Después
los puse el uno junto al otro.
"Abrazaos", les dije,
"abrazaos placenteramente", les pedí,
"abrazaos con amor y desesperación",
les supliqué, "abrazaos sin ningún temor".
"Os prometo por lo que más quiero
que esta vez
no volveré a nacer.
Os prometo
por lo que más quiero en este mundo
que no volveré a nacer".
Alargué a mi padre,
lo hice gallardo.
Después
los puse el uno junto al otro.
"Abrazaos", les dije,
"abrazaos placenteramente", les pedí,
"abrazaos con amor y desesperación",
les supliqué, "abrazaos sin ningún temor".
"Os prometo por lo que más quiero
que esta vez
no volveré a nacer.
Os prometo
por lo que más quiero en este mundo
que no volveré a nacer".
ACELA
El a venit şi mi-a spus:
viaţa
este o absenţă
între două inexistente.
Eu m-am uitat la el lung,
i-am surâs
până când
am izbucnit în plâns.
AQUÉL
Él se acercó y me dijo:
este o absenţă
între două inexistente.
Eu m-am uitat la el lung,
i-am surâs
până când
am izbucnit în plâns.
AQUÉL
Él se acercó y me dijo:
la vida
es una ausencia
entre dos inexistencias.
Yo lo observé detenidamente
y sonreí,
hasta que
rompí a llorar.
es una ausencia
entre dos inexistencias.
Yo lo observé detenidamente
y sonreí,
hasta que
rompí a llorar.
Nichita Stănescu y Todorita Tărâţă, "Dora", su tercer y último
gran amor antes de fallecer por una cirrosis hepática
gran amor antes de fallecer por una cirrosis hepática
GÂND
Inimă
fii simplă ca moartea.
Lucrurile simple un se pot dovedi
şi sunt atâţia morţi în jur...
PENSAMIENTO
Corazón
Lucrurile simple un se pot dovedi
şi sunt atâţia morţi în jur...
PENSAMIENTO
Corazón
sé simple como la muerte.
Las cosas simples no pueden declararse
y hay tantos muertos alrededor...
[Poemas escritos por Hristea Nichita Stănescu y publicados con el título de Nichita Stănescu (1933- 1983), Antología poética (edición bilingüe), Madrid, Amargord, 2014, 1ª edición, (selección, introducción, traducción y notas de Alexandra Chereches), pp. 234]
Stănescu creía que un poeta no puede ser mejor que otro porque son muy distintos. Para él un poeta sólo puede ser mejor o peor que sí mismo
No hay comentarios:
Publicar un comentario